...şi nici măcar nu pot să mor...şi asta îmi omoară corpul numai pentru ca să-mi lase Gândul să păşească pe tărâmul cel mai plutitor din lumea...din ea, doar lumea...în care moartea e mai vie ca niciodată şi săratul cel mai sărat se spânzură cu impunătorul dulce pentru că se doreşte şi mai dulce decât poate duce.Şi se loveşte zdravăn, el...Gândul, de zidurile Cuvintelor cremoase şi,...şi eu acum mă simt betonată cu durerea îmbătată de coniacul armoniei...şi tot...tot acum urc pe scările de la casa spirituală în care Cuvintele, parcă, dansează pe ritmul gândurilor mele.Dar încep să văd cum timpul trece prin mine, la fel cum încep să devin veşnica slujitoare a Cuvintelor pe care, vreau doar, să le fac prinţese pe hârtie...şi cred că acum o să mor mult mai uşor pentru că o să mă transform în ceva ce zice doar atât:CUVÂNT...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu