sâmbătă, 29 martie 2008

Paşi... prin lumea cifrelor!

1, –7, +12, x–2=3, (√5–√2)(√5+√2), x≤1, –2√2,... sau mai bine 10000Lei, 2000€, 500₤... că doar Σ, √, β, ‰, №, ∏, ≠, ∞, ∆, ≥, nu se primesc la magazin. Să trecem la literatură: ″...şi în timp ce învăţam la mat... matem... nu, nu e aşa. Amtemtică...oare?! nu, nu, nu sună a matema... asta e, matematică. Da... ma-te-ma-ti-că. Da... exact aşa.
Am totuşi o întrebare. Din ce este alcătuită matematica? Cum din ce...?!
m + a + t + e + m + a + t + i + c + ă, altceva ce ar putea fi... dar ea presupune numere, nu−me−re... şi atunci m + a + t + e + m + a + t + i + c + ă=10 pentru că m=2, a=3, t=2, e=1, i=1, c=1. Poate că aşa s-au inventat cifrele, iar 2 + 3=5, 2 + 2=4, 3 + 2 + 1=6, 3 + 2 + 1 +1=7, 3 + 2 + 1 +1 + 1=8, 3 + 2 + 2 + 1 + 1=9...(continuă până la infinit) şi gata, au apărut numerele.
Am înţeles cum stă treaba cu matematica. Acum pot să... dar de ce 2 + 2 sunt egale întotdeauna cu 4? De ce nu ar fi cu 11? Cine sunt părinţii tuturor cifrelor şi de ce nu putem cifra „8” să o numim „trei”? După ce criteriu sunt clasificate în acest fel şi de ce una e mai mare decât alta? De unde ştiu eu că 9 este mai mare decât 5? Şi de ce nu ar fi invers?!...
Numerele au oare buletin?!...că poate din cauza aceasta rezultatul exerciţiilor de la lucrare pe care eu îl aflu, nu este cel corect...
Cum să ştiu dacă cifra 2 din exerciţiul (2 ∙ 4) + (3 ∙ 5) este, poate, cifra 7, dacă ea nu se prezintă în mod oficial? Poate aşa se explică faptul că eu şi Mihai, colegul meu de bancă suntem fideli notei 4. Dacă eu aş fi fost... dacă eu aş...dacă eu aş fi fost cifră, le-aş fi şoptit elevilor cum să rezolve problemele!!! Le-aş fi zâmbit şi le-aş fi cântat de fiecare dată când sunt nevoiţi să iasă la tablă. De aceea nu se îngrămădeşte niciunul când întreabă profesorul „Cine doreşte să rezolve exerciţiul de pe tablă?”
Mi-ar fi plăcut ca toate, toate cifrele, care mă încurcă pe mine când sunt obligat să le rezolv, să le găsesc undeva suspendate în aer, pe stradă, să le ating şi să le vorbesc. Îmi şi imaginez o discuţie între două dintre ele:
„3: −Îi vezi pe copiii ăştia?
2: −Da, sunt Andrei şi Mihai de la clasa a VII-a D.
3: −Sunt fericit că sunt de două ori la Mihai în carnet.
2: −Ha, ha, ha... te-am luat; eu sunt de trei ori la Andrei.”
Aş fi riscat să afle mama cu cifrele astea prin aer. Norocul meu că cine le-a făcut, le-a făcut mute peste tot.
Probabil în lumea lor trebuie să fie albe şi negre. Sper ca 2, 3, 4 să fie paralele cu 8, 9, 10 care să zboare până la mine... că au cu ce doar.
Experienţe personale?! 4,25... olimpiadă... clasa a V-a... că acum e direct în catalog...!!!
Deja sunt mare şi am înţeles că matematica are un rol important în viaţa mea...când o să fiu student la Facultatea de Litere, îmi voi aminti cu plăcere de cunoaşterea mea „vastă” care m-a făcut să simt abecedarul corigenţei pe unul dintre semestrele din fiecare an şcolar. Şi Ea o experienţă...
Pentru mâine... trei probleme (Tapigora, teorema aia nu ştiu de ce se învaţă la şcoală că tot timpul îmi dă cu eroare şi...)...şi ne mai dă şi test, teza e peste o săptămână şi eu sunt cuprins de pasiunea de a scrie poezii:
Matematică iubită,
Mai mereu nedesluşită,
Eu-ţi cer 10... tu-mi dai 2
Ne-nţelegem ca-n război,
Eu pe frontul literar...
Tu pe cel triunghiular,
Mă întrebi ce-i bisectoarea
Şi îţi definesc metafora,
Mă întrebi de-o teoremă...
...şi îţi zic că-s Paralelă!!!...”


●●●fără sfârşit●●●