joi, 17 iulie 2008

Indecis

...există momente în care simţi că glasul bucuriei a fost închis în otrava propriei vieţi, că ochii au învăţat doar să se înece în lacrimi infinite, că trăieşti ca să fii pedepsit. Există clipe în care tastatura este udată de ochii care nu mai pot să zâmbească... şi există motive pentru orice speranţă cazută în foc fără voia ei. De aceea există un motiv pentru care scriu acum, chiar acum. Termometrul plăcerii de mai devreme parcă a fost aruncat acasă la Moş Crăciun... mi-ar fi plăcut să fie în Sahara [aş fi fost la maxim]. Gândesc, trăiesc, respir, privesc, simt... simt... simt şi plâng, dar sper şi nu o să Mă uit.

Niciun comentariu: