duminică, 26 septembrie 2010

Scurt pentru o cauză. Un gest despre lungirea vieţii

"Scurt pentru o cauză" este o campanie în care nişte fete au închis gura şi au ridicat mâna. Următorul link vă direcţionează către articolul despre "De ce s-au tuns scurt?" sau ce înseamnă să fii mai mult decât om.

duminică, 19 septembrie 2010

Ziua Naţională a Pasiunilor sună prea frumos ca să nu fie oficială

Pentru că îmi place ideea de a avea o zi a pasiunilor şi pentru că gestul Federaţiei "Urmează-ţi Pasiunea!" de a implementa o zi în care oamenii să facă doar lucrurile pentru care trăiesc cu adevărat este mai mult unul pentru spirit şi suflet, am scris acest articol. Este pentru revista online Renne.

Melodia asta face parte din decor.

joi, 16 septembrie 2010

Internetul dezvăluie prostia, nu rupe erudiţia

Am primit o leapşă de la Vlad, cum că Internetul afectează cultura. Înainte de a intra în bălării, vreau să vă zic cu ce am rămas de la orele de economie, din liceu. Profa (Bună ziua, doamnă!) ne-a zis aşa: săracii susţin societatea, iar dacă am fi toţi patroni, ar fi faliment naţional. Adică cineva tot trebuie să sufere.

Păi, aşa e şi cu cultura (uite-o pe cacofonie!). De ce să fim ipocriţi şi să blamăm Internetul, că dacă n-ar fi nu ar mai exista proştii?! Păi... oricum există. Şi, atunci, de ce să nu lăsăm bucăţile de puzzle acolo unde se întregeşte suprafaţa?! În fine, trebuie să existe şi oameni incompatibili cu beletristica, cu latura intelectuală şi cu acumularea de cunoştinţe. Ca să iasă cine trebuie în evidenţă.

Până una alta, pare-mi-se că Internetul nu afectează la maxim cultura, că de fapt unii sunt născuţi ca să nu înveţe, ca să nu se depăşească, că în fond ei vor să rămână la baza piramidei lui Maslow şi nu le pasă că aceasta are şi vârf. OK, Internetul stagnează copiii de astăzi, dar nu pe aceia cu gândul propriilor evoluţii spirituale şi intelectuale.

De fapt, Internetul ne dezvăluie proştii. Îi vezi pe hi5, acum pe facebook, nu mai spun de Netlog. Eu zic că cine vrea să înveţe, învaţă şi cu mâna pe mouse. Sper că nu sunt naivă. Dar încă mai cred că mulţi dintre noi deschid calculatorul după ce au citit o carte sau ca să termine alta în pdf.

Toate bune, deşi parcă unii puşti de azi nu au abilităţi intelectuale. Pe vremea mea, hă hă... În fine. Morala? Poţi fi pe Facebook după ce te-ai îndopat cu Caragiale, Shakespeare, alţii. Până la următoarea leapşă, să aveţi parte de răsfăţ intelectual.

duminică, 12 septembrie 2010

Ei se numesc culori umane

Nu cred în prieteni adevăraţi. Mi se pare că sunt nişte cuvinte prea cosmice pentru defectele umane. Cred, în schimb, în puterea Universului care luptă ca tu să găseşti oamenii croiţi pe talia spiritului tău. De multe ori, prietenii sunt ca pantofii. Ei sunt nr. 42, iar tu ai nevoie de 36.
Unii m-au contrazis. Mi-au spus că ei au prieteni adevăraţi, că s-a nimerit ca eu să nu îi găsesc.

Dar ştiu ce am găsit. Oameni cu mai multe etichete pozitive decât negative, oameni într-adevăr spirituali, care nu se gândesc să scoată pe gură penisuri deşi tu ai mâncat acasă, care respiră idei nu cuvinte artificiale. Oameni care nu sunt de suprafaţă, care nu au o gândire de hârtie reciclată, care ies din limitele banalului, cărora li se mişcă roţile de la creier, nu de la maşină.

Nu există prieteni adevăraţi. Există doar oameni dragi de care să profiţi intelectual, sentimental, spiritual şi care să facă acelaşi lucru cu tine. Fiinţe care sunt de etajul zece şi care te ajută pe tine să ţi-l ridici pe al unsprezecelea. Oameni cu care să vorbeşti mai mult decât pleonasme.

Lumea asta e făcută să cunoşti mereu persoane, să ieşi din turmă şi să vezi care e naturaleţea ta. Nu e nevoie să cunoşti un om până la epuizare, când există alţii care te fac să trăieşti prin ei fără să renunţi la tine. Cei mai frumoşi oameni sunt aceia lângă care nu-ţi mai dai seama că există timp şi spaţiu, lângă care uiţi că stai pe canapea, că sub tălpile tale e asfalt, că limbile se învârt în ceas. Ei se numesc culori umane.

Melodia asta li se potriveşte.

miercuri, 1 septembrie 2010

Rucăr-Bran şi Dâmbovicioara, legături spectaculoase

Când treci prin Culoarul Rucăr-Bran, devii un hoţ care fură priveliştea dintr-un şir de priviri.


Restul, aici :)



Shrek, răcnetul către iubire

Sunt acum ca niciodată el băiat şi ea o fată. El căpcăun pentru totdeauna, ea - prinţesă cât să stea închisă-n turn. El Shrek, ea - Fiona. Ca să fie împreună, el o salvează pe ea - fată mare de atâta timp - din turnul păzit de dragon al ţinutului Foarte Foarte Îndepărtat. Ea dă rochia de prinţesă pe cea de soţie de căpcăun, fac moştenitori şi tot trăiesc fericiţi.

Dar până când? Până când Rumpelstiltskin îi ia minţile lui Shrek. El bărbat, Shrek - tot bărbat. Dar de când? La aniversarea de un an a micuţilor căpcăuni, după frustrări acumulate că răcnetul nu-l mai ajută la speriat sătenii, Shrek îi reproşează Fionei că-i e dor de viaţa de dinainte să o elibere din turn. Iese iute pe uşă, lasă în spate petrecerea şi se îndreaptă spre nu-ştiu-unde. Dar află unde, căci dă peste Rumpelstiltskin.

De aici, Shrek începe altă viaţă, mai agitată, mai pe placul lui. Intră în altă poveste. Una cu răcnet mare. Dar cu multe bătăi de inimă la sfârşit. Sfârşitul... cui? Până acolo, Rumpelstiltskin -roşu de răutate- îi face pe plac căpcăunului şi-l întoarce în trecut. Printr-un contract. Acum toţi se tem de el, pentru că Shrek răcneşte cât să tremure copacii. Dar Donkey şi Motanul -mai mult umflat decât încălţat- nu-şi amintesc de căpcăun. Oare ce face Fiona de care Shrek a şi uitat?! Se salvează singură din turn şi-şi face schimbarea la faţă. Devine războinică şi conduce o armată de căpcăuni. Dar oare ce face Shrek pe care şi Fiona l-a uitat? O să vezi în cinematograf.



O cronică pentru proiectul "Împreună scriem lumea"