duminică, 14 noiembrie 2010

Nunu, negaţia care spune "Da!"

Ştii, ţi-aş spune mai multe, dar mereu îţi apar pene pe care să le umfli. Îţi place să te laud, să-ţi zic că te pricepi cel mai bine să mă faci să râd şi că am nevoie de tine pentru asta. Mi-ai cerut chiar să-ţi prevăd viitorul, să-ţi spun cât de bun vei fi ca DJ, apoi ca fotograf, acum ca designer. Îţi zic că eşti cea mai bună prietenă, deşi tu ai nume de băiat. Dar nu te superi. Nu te superi nici când te ironizez, nici când arunc cu tot vocabularul în tine, nici când îţi zic că eşti prost deşi ştiu că de multe ori eşti mai deştept decât mine.

Mi-ai zis că nu am toată ţigla pe casă, că sunt roboată, că m-am şmecherit de când am intrat la facultate, că sunt băieţaşă, că mă ascund după cafele din cafenele scumpe, că nu sunt mereu ceea ce par, că vrei să scapi de mine. Apoi ai revenit şi ai spus că glumeşti, că tot eu sunt cea care se agită, care pune suflet chiar dacă vorbim pe mess. Câteodată până la 2 noaptea despre nimicuri sufleteşti. Ce cămaşă ţi-ai lua acum, ce pantofi, ce fete îţi plac, cu cine te văd eu la braţ.

 Tocmai mi-ai zis că aştepţi cu sufletul la gură ceea ce scriu eu aici. Despre tine, despre mine, dar nu despre amândoi. Despre cum o să fii la bal, cum o să-i laşi pe toţi gură-cască, despre costumul pe care o să-l porţi, că o să ajungi pe bicicletă, vrei să spui că eşti unic. Deja te lauzi. Asta păcătuiesc şi eu aici. Dar ştiu, ştiu sigur. Te cunosc şi ştiu că tu glumeşti, că de fapt mă  ironizezi.

Te-aş închiria ca circar, dar tu vrei numai o Vespa, apoi un Mini, apoi un apartament gol în care să stai doar cu iubita. Savage Garden – to the Moon and Back îmi susţine acum inspiraţia. Iar ţie respiraţia. Ştiu pentru ce, dar nu ştiu pentru cine. Statusul tău scos din sirop „Just close your eyes slowly, like you’re waiting for a kiss...” mă scoate pe mine din râs. Şi râd, şi râd. Şi încă râd. Mi se pare că eşti ironic până la ultimul punct. Sau nu văd eu bine. Sau tu suferi în tăcere, sub umor cu vârf de topor.

Ţi-am zis că o să scriu o carte despre tine. Iar te-am lăudat, iar te-ai simţit bine. Ştii şi tu că nu mă pot abţine. „Ai fundă roşie?” cică se va numi. Şi ţi-ai dat seama la ce mă refer. Chiar mult mai bine decât mine. Ştii că e despre momentele când te simţi cel mai frumos, dar nicio fată nu te vede. Şi, de fapt, tu nu le spui. NANANA încă nu ştie, deşi te uiţi la toate pozele cu ea şi zici fudul că ea e un fel de Coco Chanel. Zici că nu e pentru tine, că nu se uită ea la tine, începi să te ironizezi deşi cu un minut în urmă erai tăticul lor. Al golanilor cu care umbli şi despre care afirmi că sunt elevii tăi. Amărâţii de ei! Că tu îi înveţi cum să se îmbrace, iar ei te copiază şi poartă pantalonii suflecaţi ca tine.

Te mai întrebi oare de ce îmi place să vorbesc în fiecare seară cu tine, de ce nu ţi-am dat ignore după prima întâlnire? Şi de ce nu mi-ai dat tu după ce te-am chinuit? După ce m-ai aşteptat o oră jumate la Titan, deşi afară ploua?! Erai la gura de metrou, după 2 ore de şcoală. Mi-ai zis că în 5 minute plecai, dacă nu mai ajungeam. Mereu m-ai aşteptat cel puţin 15 minute, pentru că eu întârziam. Nu era test. Nici răzbunare, nici aroganţă de feminină înţepată. Cred că am stat eu prea mult în oglindă.

Când ne vedem, ne plimbăm prin magazine. Să-mi iau eu tenişi, iar tu jachete. Mă amuzi când zici că bluza aia nu mi se potriveşte, că îmi iau iar geantă roşie, că îmi cumpăr blugi pentru copii. Mă scuzi, dacă stau prea mult în cabină! Am râs tot drumul până acasă, după ce ai probat o jachetă şi ai tras zăvorul de parcă ar fi fost şapte încuietoare la uşa cabinei.  Mă credeai în stare să intru peste tine. Era ziua când m-ai plimbat din Băneasa până în Outlet Militari. Ai zis că ai confundat magazinele. Dar eu cred că ai vrut să stai mai mult timp cu mine. Era 4 ianuarie 2009, când am îngheţat în staţii de  maşină ca să-ţi iei tu fix jacheta aia, pe care apoi ai pierdut-o.

Ai fost prea timid. Dar ţi-ai revenit. A trebuit să vorbesc prostii, să-ţi zic ce chiloţi port, că vreau sutien galben, că am deja albastru şi negru. „Nu ţineam să-mi spui asta!”, ai zis ca să mă înţepi ca pe un balon. Acum eşti bine. Sau bines, cum zici tu. Deşi uneori te întreb: „Încă îţi mai e ruşine de mine?”.

Mereu am nevoie de tine: să bârfim, să-mi zici că tunzi colegi, că eşti un fel de Brad Pitt în liceu, că unele fete au speranţe goale cu tine. Şi tu ştii tot despre mine. Tot ce simt, tot ce cred, ce-mi place, ce nu-mi place, ce nu vrei să afli. Ştii cu cine ies, cu ce băieţi mă  întâlnesc, pe cine am sărutat ieri şi de cine m-am despărţit azi, că plec să mă îmbăt. Ai zis că sunt palalila dacă fac prostia asta. Eram în Gara Lipscani când mi-am adus aminte ce mi-ai spus şi, până la urmă, am mâncat papanaşi.

Ţi-am repetat că eşti ca un frate pentru mine, că ţin foarte mult la tine, că d-aia te strâng în braţe când mă întâlnesc cu tine, că d-aia vorbesc aproape non-stop cu tine. D-aia te şi ajut şi tot d-aia ai nevoie de mine. Să-ţi corectez teme, să-ţi spun o părere, un sfat, zece, o mie, o arhivă întreagă de Messenger care acum e pustie. Dar eu te regăsesc în amintire.

Abia ai intrat şi vreau să citeşti asta. În listă la mine apari Nunu IC. Nunu mereu UNU. Iulian mereu ironic. Cristian mereu cu minte. Şi AlăMic pentru mine. Tigru social, niciodată dalmaţian. Pentru că-ţi place când îţi zic că imaginea ta nu e pătată, ci doar copiată.

Era să închid documentul. Dar trebuie să-ţi spun de ce am scris asta. Adică să repet. Că eşti deştept, aproape cel mai deştept dintre prietenii mei. Gândeşti destul de matur, uneori prea matur deşi abia ai împlinit 18 ani. Că mereu dau „Sign out” cu fălcile dilatate de atâta râs, de cât mă faci să râd, să adorm relaxată şi să mă trezesc căutându-te pe mess ca să mă distrezi din nou, şi tot din nou, în fiecare zi, în fiecare seară, de la A până la punct, de la început până la sfârşit, de când te întreb „Ce faci, băi?” şi până trag plapuma peste mine. Şi ştiu că şi mâine tot zi e, tot la fel, tot cu râs ...fără limite... :*:*:*:*:*…………………...........................................................................................


E boem. Visează cu ochii închişi. Doar mie mi se întâmplă să-i am deschişi.

joi, 11 noiembrie 2010

Spotul Kamikaze. Cu Falemi şi dl. Atsushi

Reclama la Kamikaze este ca un platou cu prăjituri care te îmbolnăvesc de râs după ce le mănânci. Râdem fără capăt!