Prima scrisoare pentru Moş Crăciun

Ţi-aş spune cât de tânăr eşti în melodia de la Andre şi cât de bătrân eşti pentru mine. Dar acum vreau să scriu scrisoarea asta aşa cum îmi vine. Fără nicio logică, să curgă cuvintele de la sine. Fără să-ţi dea impresia că.mi pică ochii din orbite. E doar o simplă amăgire.

Aş scrie şi despre tine, aş spune încă o dată că eşti aceeaşi lipsă de iubire. Între timp îmi revin şi zic că mâine vreau să.mi fac de cap. Pentru că e miercuri, că zăpada e murdară, că iarba din Izvor e verde, că azi am luat 116 că mi-a fost lene să cobor la metrou, că am biroul aglomerat de ciocolată şi creme, că hainele sunt aranjate încât să cadă peste mine, că îmi place liftul din Unirea. Motive idioate sunt 1707.

 Încă sunt nebună. Urmuz style cică. Pe Calea Victoriei nu am ajuns totuşi să alerg desculţă.  Iar Allexa îmi cere acum răspunsuri care să nu fie evazive. Îi zic că n-am niciun răspuns, că eu scriu total aiurea. Cu sau fără scop sau scrupule, eu scriu cum îmi convine. Levitez la mine în cameră. O melodie rulează în iTunes ca roata unei căruţe care ridică praf pe drum de ţară acolo unde Moldova se întinde pe lângă Siret. Acelaşi ton, acelaşi sunet, iar eu o mişcare destul de egocentrică.

Arno Cost –Souvenir trece acum din căşti în urechile mele. Şi mi se intersectează în minte toate amintirile. Cu cine m-am întâlnit ieri, câte cursuri am ratat ca să fiu la conferinţe, la câte cafenele trebuie să merg în 2011, ce geantă voiam să-mi iau la începutul lunii, că mă învârt o oră în piaţă pentru un kg de cartofi şi că încă mai vreau să mă dau pe tobogan, că o să vină licenţa şi mie mi se fâlfâie, că la cursul de agenţie Vasas mi-a zis că.s nebună de legat de parcă eu nu ştiu totul despre mine.  Până la urmă, ce o să fac mâine şi de câte ori o să-mi mai verific aceleaşi buze roşii în oglindă.

Încă nu ţi-am zis ce e mai tensionat la mine. De ce mi-a sărit Cola din gură când mergeam cu 336 la seminarul de managementul carierei, de ce am furat bani de acasă când aveam 15 ani ca să o duc pe mama la mare când, de fapt, mergeam cu nişte prieteni. De ce în vară eram la miezul nopţii pe o şosea din Braşov şi de ce am stat 3 ore pe munte să prind odată o telecabină.  

Cineva tocmai m-a băgat în seamă când are nevoie de mine. De unde pisoii mei să ştiu eu de ce-i tremură imaginea de pe un CD??? O fi apărut Parkinson-ul virtual.

Mi se pare că am fost prea cuminte.  Că am ieşit şefă de promoţie în liceu se trage de păr cu 1 pe care l-am luat la religie şi cu fiecare dată când am copiat la istorie. Am deschis caietul pe catedră când diriga şi.a închipuit că învăţasem şi pentru testul ăla.  Pierdusem juma de calciu când mi.a zis să-i iau locul ca să nu copieze colegii de la mine, când de fapt ea a stat numai cu spatele la mine. Că nu am avut nicio restanţă îşi sparge capul cu ziua în care domnul Petcu m-a făcut de râs în amfiteatru. Stăteam pe oricare dintre băncile alea care scârţâie în R3, când s-a ridicat nervos de la catedră. „Asta e Biblia ta, dobitoaco?!” Să-mi bag ce nu am dacă ştiu ce revistă răsfoiam. Am găsit.o la colega în bancă. În prima bancă. Ştiu că ăla a fost eveniment pentru cuminţenia mea, dar e înfricoşător ca într-o oră să treci pe la Etajul 6 şi să.ţi spună colegii din alte grupe care n-au fost la MC (Metode de cercetare) „Am auzit că Petcu te.a prins cu revista la curs”.

Stai oleacă, cât să citesc un mesaj. Cineva şi-a dorit să mă facă să râd. "Numai ce am dărâmat un raft cu mălai şi făină în Cora.:)) Nu îţi doreşti să vezi ce haos a ieşit de la întrecerea cu cărucioare. Sunt galben ca un pui de găină. Am mălai în urechi." E acelaşi el căruia îi place să facă lucruri la care să nu mă aştept. Care mi-a zis că nu-i place să-mi răspundă la întrebări şi că nu ştie o tonă de lucruri despre mine, că suntem doar cunoştinţe şi că vrea să sufăr acum pentru că nu l-am sărutat în Costa pe 4 decembrie. Că dintre toate, eu am buzele cele mai subţiri. Acel el care mi-a dat 33 de minute să-l impresionez, deşi n.am fost mai mult decât naturală. Şi cică tot eu sunt aia nesănătoasă...

E 23.16 şi când tocmai vrusei să scriu ce îmi doresc de la Moşu, un spaniol agitat îmi tot dă buzz disperat. Asta e o în zi în care n-ai chef decât să te gândeşti la ale tale, să-ţi fie lene, să reciteşti acelaşi mesaj, să râzi neîncetat şi să trimiţi lumea la celălalt capăt. Numai ca să-i răspund, mă întreabă din nou que hora es  în Ro. Es temprano, verdad? Adevărat că mă doare în gaura neagră, că am ieşit în oraş doar pentru prietena aia, că nu vreau ceva de la Moşu, că mă văd zburând din avion sau cel puţin cu umbrela de pe UniBuc.

Vreau acelaşi lucru de la tine. Să treacă timpul mai repede aşa cum se topeşte zăpada pe Bulevardul Unirii, să fie din nou primăvară şi aceeaşi caniculă de astă-vară, să port fusta aia cu talie înaltă, să caut 5 zile o poşetă albastră prin aceleaşi magazine, să intre Nunu la Arte ca să-mi facă o rochie pe care s-o asortez cu nu-ştiu-ce pălărie, să-mi pun la gât papion fosforescent şi să ies pe Magheru cu o fustă din hârtie. Să fac Bucureştiul pe jos între Lacul Morii şi Pantelimon, să mai urc o dată în podul Universităţii şi să nu mă arunc în Dâmboviţa până la Flugtag. Să scriu de ce Anna îşi pierde jartierele în 331 sau când le lasă lângă un bărbat fără să aibă motiv. Încă nu m-am hotărât. Să nu mă schimbi decât de haine, să mă laşi altruistă şi tot atât de egocentrică, să măsor aceeaşi scunzime şi să trăiesc pe aceeaşi lungime de visuri, să fiu înaltă simbolic şi să le dau unora impresia că numai gura e de mine, să nu mă scapi de duşmani că înseamnă că nu mai fac nimic bun, să fiu aceeaşi nesuferită care îi face pe unii din cuvinte, să mai cheltuiesc de 100 de ori bani aiurea. Şi încă o rugăminte.  Să mă laşi cu aceleaşi defecte, că eu aşa sunt perfectă.