pentru că există doar înţeles!
[...mă concentrez asupra ţelului cel mai evoluat posibil, fără a mă limita. Dezvolt o mare încredere în Univers şi mai curând experimentez decât cred...]
marți, 16 septembrie 2008
bla-bla-bla... de studenţie
Ce bine mă simt că azi nu mai m-am dus la şcoală ca pe vremuri \:D/... sau rău :((:((:((. Că nici eu nu mai ştiu... [Sună a studenţie. Sună bine.] Dacă nu e timpul pentru şcoală... e timpul pentru Muzică:X
Sunt tonică. Mă pregătesc să alerg desculţă pe Calea Victoriei. Inspir Franceză, Oameni şi Bucureşti. Respir idei. Încă nu am atâta imaginaţie încât să îmi închipui lumea fără mine. Azi sunt fan Gara de Nord. Aranjez cuvinte în propoziţii şi simt ceea ce scriu. Nu beau suc natural, nu trăiesc în turmă, nu mă plictisesc. Iar dacă plâng, nu e de la ceapă. Cică nu am toată ţigla pe casă. N-am nevoie de ea când exploatez lumea cu privirea. Caut senzaţii. Şi m-am găsit.
M-am născut de Sf. Andrei şi mă numesc doar Marinela. Oprea chiar. Am dat la Jurnalism ca să schimb lumea. Deocamdată schimb şosete şi metroul la Unirea. Încă mai cred în mine, chiar dacă mă încurajez cu minciuni. Trăiesc din defecte şi, totuşi, reuşesc să mă apreciez în continuare. Şi mâine nu e sfârşitul lumii. Ci doar o zi rătăcită în viaţa mea. Şi încă mai circul cu R.A.T.B.-ul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu